51121345_224276478515064_290913785818906624_n

Nocrich – Camp de Construcții

David, senior și lider Licos

 

Totul a început în data de 3 iulie 2018, seara, când eu și Adela ne-am întâlnit în gară să prindem trenul către Sibiu. Aveam tot ce ne trebuie la noi, dar în special entuziasmul. Era primul camp de acest gen la care participam, iar inginerul din mine parcă nu mai avea răbdare. Din fericire acest entuziasm s-a dovedit benefic drumului lung și obositor de noapte… Neexistând locuri la cușetă, am dormit în modul clasic: cum și pe unde apucam. Îmi amintesc că nici măcar nu mă simțeam obosit citind, deși era 1 dimineața.. Abia peste o oră m-a furat somnul, suficient cât să pot ridica rucsacul plin în gara din Sibiu de dimineață.

50930583_2499883320026687_8172900521758162944_n

Deși trenul a întârziat două ore, nu ne-a afectat prea mult planurile, iar entuziasmul era tot acolo. Am pornit înspre autogară, dar am tras pe dreapta într-un local să bem o cafea, să mâncăm micul dejun, să jucam un Catan, nimic deosebit. Nu știu dacă este pentru că eram înfometat, dar acel mic dejun a fost divin, și a picat foarte bine și scurta rundă de joc, în timp ce așteptam să ne vină autobuzul de 12, către Nocrich.

De ajuns cu introducerea, vrem să aflăm despre tabără la urma urmei, așa că o să sar peste manelele din autobuz, și o să ajung direct la primirea călduroasă oferită de staff-ul de la Nocrich, în frunte cu Poe (care s-a dovedit un membru foarte important al echipei ulterior). Ne-am pus cortul, am povestit cu fanele lui Poe (adică participanți ca noi, dar care trec mai des pe la Nocrich) și am hotărât să tragem un pui de somn, până la deschiderea care era programată seara. Conform așteptărilor, ne-am trezit când lumea se întorcea în corturile lor, de la deschidere.. dezamăgit, m-am întors la somn, așteptând să văd ce îmi pregătește ziua următoare.

A doua zi de camp. Soare, voie bună, volei. Dimineața părea promițătoare. Am mâncat și am trecut la treabă. Am aflat că suntem într-o misiune NASA, că am ajuns pe o planetă străină, unde unicul rege (P.O.E.) voia să fie impresionat de tehnologia noastră, ne-am împărțit pe patrule și am început prima sesiune, unde PJ (voluntar la Nocrich venit din Olanda) ne-a învățat nodurile pe care le vom folosi mai departe. Tot cu el aveam să ne petrecem și următoarele părți ale zilei, unde am construit o vatră suspendată, și am început lucrul la adăpostul patrulei, ajutați ulterior și de Toni, care a fost plăcut impresionat de ideile noastre și s-a dedicat trup și suflet pentru a ne ajuta să le aplicăm.. și nu a fost ușor.

51400247_2073326262749072_5171279098424590336_n

În cea de-a treia zi de dimineață, am încercat să terminăm adăpostul. După multe ajustări, noduri, reglări, pauze, lucru, schimbări de plan și descoperiri făcute pe parcurs, a fost în sfârșit gata. Nu are rost să încerc să îl descriu, deoarece nu cred că voi reuși, așa că voi lăsa niște poze, pentru a cuprinde măcar jumătate din splendoarea construcției. Mulțumiți de treaba făcuta, eram gata să mergem la masă… dar ne-am întors cu ingredientele pentru ceva grătar cu legume. Voi fi sincer, gătitul nu a fost niciodată preferatul meu, iar de data asta, se pare că nici a echipei mele. A ieșit ceva decent, dar până a fost gata eu mi-am trădat patrula împărțind cu Adela porția ei (care apropo, a fost delicioasă).

După mâncat, relaxat, și povestit, a sosit momentul să ne continuăm mica aventură în spațiu. În ziua a patra, aparent P.O.E. nu a fost pe deplin mulțumit de construcțiile noastre, așa că noi am avut de construit un fort, dotat cu accesorii, tron și statuie pentru mărețul rege extraterestru. Zis și făcut, eu am fost cel mai entuziasmat de un sistem de catapultă manevrabil și funcțional, așa că m-am concentrat pe asta, fiind totuși prezent când a fost nevoie de mine la fort. Încetul cu încetul, când toate începeau să capete formă (inclusiv burțile noastre pentru că era chiar cu 30 minute după ce mâncasem), iar vremea instabilă de pe planetele necunoscute ne-a făcut o mică farsă. Astfel a plouat până seara, cu apa de 75 cm în zona de corturi, cu noi blocați în sala de mese, cu fugit în corturi să punem toate lucrurile în rucsac și să îmbrăcăm rucsacul în pelerina lui de ploaie (noroc că aveam sandale), cu volei în apă, cu și fără răceală, dar categoric cu voie bună.

 

 

 

51088791_398178820752841_1841318433312997376_n

Nu prea au rămas multe de zis. În final apa s-a retras îndeajuns de mult cât să fie posibil dormitul în corturi. Noi, spre deosebire de alții, am avut cortul uscat în interior, deci am dormit tun până la ora 5, când ne-am trezit pentru a împacheta. La 6 jumătate dimineața, așa cum ne-am propus, făceam deja ocazia. Deși duminică la acea oră nu prea trecea nici o mașină, singura care a trecut în cele 20 de minute ne-a luat, și cu un condus de pilot de curse (nu am fost foarte entuziasmat de asta), în alte 20 de minute am fost în gară.

Am reușit! Modul nesigur de a ajunge să prindem trenul de duminică la 8 dimineața s-a dovedit a fi funcțional! Ce mai putea merge prost acum, că suntem în gară? CFR-ul… cu mai mult de două ore întârziere, și-a făcut apariția mult așteptatul tren pe la ora 10:30. Deși aș fi ales mai mult somn dacă știam, recunosc că tot am găsit situația amuzantă și mai bună decât varianta în care pierdeam acel tren.

Printre toate cele povestite mai sus, intră și citit în hamac, povestit cu oameni vechi și noi, jucat boardgames și volei, și simțit bine în aproape fiecare clipă. Am rămas cu siguranța că pot construi orice cu niște sfoară și lemne, deci cred că scopul camp-ului a fost atins. Aa, și mai e ceva. Nu mai țin minte în care zi, dar am mâncat CEL MAI BUN BURITO DIN VIAȚA MEA. Felicitări voluntarilor pentru idee. Am învățat că e imposibil să cuprinzi un camp întreg în doar câteva cuvinte.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *