58659951_2273463202713990_8098195187756433408_n

GLITCH

În perioada 12-14 aprilie seniori din Centrul Local Licos Timișoara au participa la prima ediție a campului GLITCH desfășurată în munții Făgăraș, la Cabana Valea Sâmbetei.

Deși vremea părea să nu țină cu cei care au decis să se alăture simulării din Făgăraș, până la urmă aceasta s-a dovedit a fii în avantajul lor. Cei 36 de participanți au discutat despre ce înseamnă să fii un senior, au scris proiecte, găsind soluții pentru seniorii din țară să fie mai vizibili și au identificat lucruri pe care șe putem face fiecare dintre noi să evoluăm individual. Au împărțit timp și metrii pătrați și și-au unit talentele muzicale timp de 7 ore de chităreală.

 

Adela

Glitch a însemnat oportunitatea de a ieși din oraș și de a ne apropia mai mult de munte. Natura cu tot ce ne pregătește ea, este cel mai bun mentor și astfel ajungem să trecem peste cele mai grele obstacole. La  Glitch ne-am adunat 36 de eșarfe mov din toate colțurile țării și nu pot să zic decât că acesta e un moment deosebit și sper sa avem ocazia cat mai curând să ne strângem din nou.

 

Mihai

Glitch pentru mine a însemnat un weekend plin de cercetășie în inima munților, a însemnat deconectare de la cele zilnice și reconectare cu natura, a însemnat prieteni, perspective și decizii noi, dar mai ales a însemnat o decizie inspirată.

 

Andreea

Multe ore de chităreală, de căutat soluții și proiecte pentru seniori, de jocuri din care să conștientizăm diferite lucruri;noduri la eșarfă și momente de reflectat asupra deciziilor pe care le-am luat până în momentul respectiv; urcarea până la cabană, pe întuneric, unde zăpada și lanternele ne arătau drumul; un mini foc de tabără la care ne-am încălzit vocile și chitările, revederi și emoții, și multe altele, dar astea îmi vin primele în minte când mă gândesc la Glitch.

 

60064950_2670653626283679_7845712288265797632_n

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *