Cetatea în lumina serii

Hai s-o cucerim și pe asta!

Teodora Nistor, exploratoare în Timișoara ne povestește experiența ei în ieșirea de toamnă, care a avut loc în 11 noiembrie, la Radna :)

 

Cetatea în lumina serii

Cetatea în lumina serii

Dimineața, după o noapte lungă soarele răsare pe cer, anunțând o nouă zi. Încet-încet natura se trezește la viață, la fel și eu.

Picioarele îmi stau dar mintea îmi pleacă, îmi pleacă gândindu-mă unde îmi voi petrece această sâmbătă de noiembrie. Fac un duș, mănânc și mă pregătesc pentru ”mica” expediție”, cea de la Cetatea Șoimoș din județul Arad.

După pregătire și îmbrăcat, împreună cu sora mea și cu o prietenă ne urcăm în mașină, iar mama ne conduce până la gară.

La ora 7:45 plecă trenul din Gara de Nord cu destinația Radna. În sala de așteptare era o mână de oameni, cercetași care aveau un zâmbet pe buze iar fiecare vorbea cu mult drag și erau fericiți pentru că se reunesc.

Când ne-am urcat în tren ne-am împărțit în grupe de vârstă pentru a ne pune în compartimentele noastre.

Distracția de pe tren :)

Distracția de pe tren :)

Drumul de 2 ore, trecând cu trenul prin câmpurile arate sub cerul puțin înnorat și razele de soare călduțe, s-a dovedit a fi unul foarte scurt datorită poveștilor între noi și a multitudinii de lucruri făcute, auzite precum și amintirile de la diverse fest-uri de muzica.

Din tren, câmpuri aurii

Din tren, câmpuri aurii

Așa se face că după cele două ore care au trecut prea repede am și ajuns în gară la Radna. Ne-am dat jos din trenul aproape gol într-un peisaj aproape pustiu; temperatura a crescut treptat de la 3 la 10 grade celsius, iar natura se trezea la viață.

dav

Gara din Radna

În gară, doi căței ne-au întâmpinat bucuroși, dând din cozile lor și așteptând  să fie mângâiați sau să primească de mâncare.

Până când liderii au luat biletele de întoarcere, fiind mare iubitoare de câini mi-am petrecut cele 10 minunte stând cu acei căței.

O poză aici, o poză acolo. Karina ne făcea poze și prindea cadre cu oameni fericiți în peisajul primitor și frumos. Se zice că omul sfințește locul, așa eram și noi, parcă, gara din Radna prinsese suflet sub zâmbetele pline de căldură ale noastre, ale CERCETAȘILOR.

Prin povești și zâmbete ne-am început aventura luând-o la pas prin sat, chiar și acei căței pe care i-am mângâiat și cu care m-am jucat, au venit după noi câțiva metrii.

Sătenii de abia se treziseră, reluându-și viața zilnică. Călcând pe pământul umed, plin de istorie, peste o poteca trainica, prin centrul satului mergeam pe lângă șosea spre cetate. La un sfert din drum am zărit un magazin și ne-am decis să luăm o scurtă pauză de 10 minute. Cu echipamentele după noi și stând la micuța terasă improvizată a magazinului am continuat să vorbim. Intrasem la un moment dat în magazin să îmi cumpăr ceva de mâncare, iar vânzătoarea m-a întrebat dacă mergem la cetate, iar eu i-am răspuns ca da. Cu zâmbetul pe buze, mi-a spus că nu e departe și că mai aveam puțin până la cetate. În 25 de minute am ajuns la baza cetății.

Urcând spre cetate

Urcând spre cetate

Acolo, am început să urcăm pe dealul spre cetate. Călcam pe pământul moale, colorat și înaintam, nu foarte ușor, din cauză că era destul de abrupt. Dar unii după alții am urcat pe acest deal, înconjurați de bolovani mari, iarba înaltă, și tufișuri dese, colorate. Urcăm, urcăm, iar la un moment dat, în față ni se dezvăluie cetatea. Părăsită în anul 1788, zidurile ei s-au transformat în ruine dar ascund incidente și personalitați care au trăit în ea. Dacă zidurile cetății ar putea vorbi, atunci parcă istoria lor ar deveni reală și am face parte din ea.

Pauza de masă

Pauza de masă

Pe pajiștea aflată în fața cetății, cu iarba încă verde și proaspătă, un peisaj parca desprins din filme datorat dealurilor înalte din jur și a râului de jos, ne-am așezat toti. Locul ales era unul liniștitor și ne-am decis să mâncăm acolo. De mâncat, am mâncat tot ce se putea având o gamă variată de mâncăruri: chiftele cu pâine, sandwichuri cu biscuiți Tuc, ciocolată, bomboane sau sărățele și apa. Stăteam pe izoprenul meu și văzând peisajul din jur, în timp ce mâncam, le povesteam celorlalți ce loc bun e acesta de meditat, de regăsirea sufletească și chiar de reapropiere cu natura. Simțeam că nu mai vreau să mă întorc în oraș, căci aici era prea frumos și prea liniștit, departe de aglomerația cotidiană.

Pregătirile pentru foc

Pregătirile pentru foc

Având doar 3 ore până să ne întoarcem înapoi în gară, din nou am pornit la drum. La început am mers pe lângă cetate și ne-am împărțit în doua patrule. Fiecare patrulă trebuia să strangă din pădurea de lângă cetate lemne pentru a face focul de tabără. Luând-o pe căi separate, am avut doar 15 minute să strângem toate lemnele. După cele 15 minute ne-am întors înapoi la locul stabilit, iar fiecare a primit o sarcina pentru realizarea focului. Temerarii aranjau lemnele pentru focul de tabără, iar noi, exploratorii, împreună cu liderii tăiam lemnele cu toporul pentru a fi pregătite de pus pe foc.

Focul aprins :)

Focul aprins :)

După ce am aprins focul de tabără a urmat marea surpriză și anume, bezelele! Am avut 3 pungi de bezele din care am mâncat toți. Oana a început să cânte la chitară, iar noi am acompaniat-o vocal.

Bezele

Bezele

După focul nostru de tabără, care a ieșit destul de măricel, mâncatul bezelelor și pauza de odihna plus făcutul pozelor am intrat și noi în cetate. Atingând zidurile ei vechi, mi-am dat seama de câtă istorie au în ele. După ce am făcut alte poze am început încet-încet să ne strângem pentru a pleca din cetate și a coborî de pe deal. Coborârea de pe deal a fost mai ușoară decât urcarea. Trebuia să ne grăbim pentru a nu pierde trenul înapoi spre Timișoara. Pe drumul de la marginea șoselei, sub cerul senin și soarele călduț de luna noiembrie, sub privirile sătenilor am început să cântăm cât se poate de tare Imnul Cercetașilor tot mai rapid și în cor. Parcă drumul a fost mai scurt, iar la un moment dat am găsit o oglindă rotundă legată de un stâlp în fata căreia ne-am făcut poză. Eram deja în apropiere de magazinul în care intrasem inițial. „Mai puțin” -mi-am zis și așa era, mai era puțin până la gara din Radna. Ajunși chiar cu 5 minute înainte de venirea trenului ne pregăteam să ne întoarcem înapoi la Timișoara.

Oglinda rotundă :)

Oglinda rotundă :)

Dar parcă ceva se schimbase față de dimineață. Acum, în gară erau mai mulți oameni și nu mai era atât de pustiu.

Soarele apune, temperatura scade treptat și se înserează, dar în tren atmosfera era diferită. Fără compartimente care să ne despartă, în trenul acesta am stat toți împreună iar între noi era o bucurie molipsitoare. Cunoscandu-ne deja de pe durata acestei sâmbete și apropiindu-ne, am început să facem glume și să povestim între noi toți. Nimeni nu dormea sau era trist căci între noi puteai doar să râzi iar râsul era molipsitor. Drumul de 2 ore parcă trecuse în 10 minute, datorită fericirii noastre care era molipsitoare chiar și pentru călătorii din jurul nostru. Practic, vorbitul face to face ne-a făcut mult mai bine decât socializarea pe aplicațiile de pe telefon și eu chiar m-am bucurat. Bancurile precum „Care este genul de muzică pe care îl ascultă arhitecții? – House”,glumele „de ce trece varza strada? – pentru că e verde”, „ce e mai amuzant decât un deget? – un deget care dansează” sau amintirile amuzante ale noastre pe care le-am povestit au făcut din acea seară una minunată și frumoasă, de care îmi voi aminti cu drag de-a lungul timpului și îmi pare nespus de bine că am ajuns să merg în acea sâmbătă în „mica” noastră exepediție cu acești oameni minunați.

COD ROȘU- Proiectul finalist în concursul „Lideri Implicați în Dezvoltare Locală”

Cercetașii din Centrul Local Licos Timișoara au invitat comunitatea timișoreană sâmbătă, 4 noiembrie, la o serie de ateliere ce au avut loc în Parcul Copiilor menite să ofere informații despre pericolele ce pot apărea în caz de furtună și despre măsurile de siguranță recomandate în astfel de situații. Evenimentul face parte din campania de conștientizare a pericolelor și măsurilor de siguranță necesare pe timp de furtună, COD ROȘU.
23202053_1964226560518828_491708572_n

În urma distrugerilor provocate de furtuna din data de 17 septembrie 2017 atât în Timișoara, cât și în majoritatea localităților din vestul țării, care s-a soldat și cu pierderea de vieți omenești și zeci de răniți, seniorii Centrului Local Licos Timișoara au ajuns la concluzia că lipsa de informare a populației cu privire la riscurile și măsurile de siguranță care sunt necesare în timpul vremii extreme pune în pericol comunitatea locală. Astfel, echipa Furtunoșii, formată din cercetași seniori, a decis să se implice activ în informarea comunității asupra pericolelor pe care furtunile pot sa le declanșeze și a măsurilor de siguranță ce se impun în momentul unui episod atmosferic extrem.

Aceștia își propun să dobândească informațiile necesare în situații de urgență și să le împărtășească cu membrii comunității locale, dar și cu cetățenii din localitățile din apropierea Timișoarei, să mobilizeze comunitatea locală pentru refacerea aspectului anumitor locații încă afectate de furtună. Pentru atingerea acestor obiective, echipa a pregătit o serie de 4 evenimente în care cetățenii participa atât la o sesiune de informare asupra pericolelor furtunii și măsurilor de siguranță necesare, cât și la diferite ateliere și alte activități. Pe lângă sesiunile de informare de care vor avea parte, cetățenii vor primi și broșuri informative în care vor avea sintetizată informația, pentru a putea reciti când este necesar.

“COD ROȘU în Parc: Gata oricând, și în caz de furtună!” este al doilea eveniment dintr-o serie de 4 evenimente ale campaniei de conștientizare COD ROȘU. Proiectul este finalist în concursul „Lideri Implicați în Dezvoltare Locală” și a primit finanțare din partea Lidl pentru a fi realizat.  Sâmbătă, 4 noiembrie începând cu  ora 13:00, în Parcul Copiilor au avut loc diferite ateliere, precum, atelier de colectare selectivă a deșeurilor, atât atelier de construcții cât și orientare cu busola.

23318632_1460597187372864_447280799_n
Vor urma alte 2 evenimente care au ca scop informarea cetățenilor cu privire la pericolele furtunii și măsuri de protecție în caz de episoade atmosferice extreme: în data de 19 noiembrie într-un centru comercial și în data de 26 noiembrie într-o școală dintr-o zonă rurală a județului Timiș.

Seniorii din Centrul Local Licos Timișoata vă așteaptă alături de ei pentru a ajuta cetățenii să fie „Gata oricând!” și pe timp de furtună, precum ne îndeamnă motto-ul cercetașilor.

Ghidul Cetățeanului în caz de furtună

 

IMG_0302

Unde-s doi puterea crește – Kogaion III

Doi seniori din Centrul Local “Licos” au mers și au cucerit tărâmurile dacice. Ei ne împărtășesc o parte din experiența lor:

Aventura începe

“Când mă gândesc la Kogaion III îmi vin în minte multe lucruri. A fost prima dată când am pierdut 2 trenuri, o dată din vina noastră, iar o dată datorită întârzierii CFR. O să îmi aduc aminte cum stăteam pe bancă în gara din Craiova la ora 5 dimineața aşteptând momentul să urcăm în trenul care avea să vină abia peste 2 ore jumate. Iar când acest tren a ajuns în Drăgăşani am uitat complet de oboseală, după o noapte nedormită, şi am simțit cum entuziasmul îmi umple tot corpul. Dar nu era totul aşa simplu, am aflat că până la zona de camp mai era ceva de mers.

21981871_1822557351106377_2034604067_o

Sunteți cercetași?

Uită-ne şi pe noi, 2 persoane cu eşarfe la gât şi cu rucsaci gigantici în spate care ne plimbăm printr-un oraş mic în căutarea unei autogări.

Imaginea perfectă pentru a recunoaşte 2 cercetaşi şi cei drept am fost recunoscuți de către localnici, iar acest lucru nu putea sa ne bucure mai mult. Cu ajutorul lor am fost ghidați prin oraş, dar în cele din urmă am decis să luăm ocazia pentru a ajunge mai repede şi a nu mai sta în aşteptarea autobuzului.

A prinde sau a nu prinde ocazia

Trebuie să recunosc eu nu prea sunt familiarizată cu ocazia şi tot timpul am emoții, dar şoferul nostru Nea’ Gigi era un om cât se poate de plăcut care ne-ar fi dus până la uşa cortului, dacă pot să spun aşa. Problema era că noi nu ştiam unde anume era zona de campare şi am decis să rămânem în sat până vom reuşi să dăm de organizatori. Curând am fost contactați şi am aflat că trebuie să ne întoarcem pe drumul de pe care am venit. Acum era altă problemă noi nu mai aveam maşină şi nici energie pentru a merge 40 min pe jos şi am decis să ne încercăm norocul poate, poate ne ia iarăşi cineva cu ocazia. De data aceasta a oprit o maşină a unui cuplu interesant, doamna era româncă iar soțul era tocmai din Scoția. El a recunoscut pe loc că suntem cercetaşi şi noi i-am explicat situația noastră şi unde vrem să ajungem.

DSC_0266

Kogaion, am ajuns!

Nu a durat mult şi am ajuns într-un sfârşit la zona de camp. A trebuit să ne grăbim să ne instalăm cortul şi să mergem apoi să ne ajutăm patrula cu construcțile. Da, în sfârşit am ajuns şi noi, iar povestea frumoasă de la Kogaion abia acum începe. Ar fi mult prea multe de povestit de la ateliere şi până la oamenii minunați pe care i-am întâlnit aici. O amintire frumoasă e cea de la atelierul de dans cu picioarele goale unde eram intinsă pe jos în pădure cu ochii închişi complet conectată cu natura. Pământul respira prin mine, iar eu puteam să simt fiecare foşnet al frunzelor. Ascultam o voce caldă care îmi spunea pe ce meleaguri să îmi las trupul să calătorească.

Iar eu m-am dus pe hike, am jucat teatru, m-am orientat cu busola prin pădure, m-am jucat și am descoperit, am construit încet, încet o persoană nouă care şi-a reamintit de bucuria de a fi copil şi de tăria de caracter pe care trebuie să o ai ca să fii adult. Iar când am deschis ochii am văzut crengile şi frunzişul copacilor şi am înțeles atunci că mă aflam de fapt acasă ! “

WhatsApp Image 2017-09-10 at 20.07.57

Adela         


 

Am venit cercetători

“Kogaion… de la a-l pronunța greșit până la a-l experimenta a fost o cale lungă.. dar în ciuda drumului presărat cu aventură, în momentul în care am pășit pe tărâmurile sacre ale dacilor, am simțit că am intrat într-o altă lume. Am fost întâmpinați cu căldură de cei din organizare, dar nu și de soartă, deoarece în timp ce montam cortul, pe Adela nu a tăiat-o ideea să aibă grijă… așa că a tăiat-o briceagul. Dar nu a fost un obstacol îndeajuns de mare pentru a o împiedica să își ajute patrula, și anume Cocoșii. În camp toate patrulele au primit câte un animal sacru de pe vremea dacilor, culminând cu lupul, simbolul pentru staff.

 DSC_0289

Rune pentru doritori

În prima zi am avut ocazia să facem diferite construcții, altare, steaguri, coșuri, etc., să ne cunoaștem mai bine, iar seara pentru doritori a avut loc și o drumeție nocturnă, la care nu am participat din cauza oboselii acumulate de pe drum din păcate. A doua zi am putut să iau parte la ateliere diversificate, la alegere și la o vânătoare de comori, iar în ultima zi am făcut o drumeție cu diverse provocări și un concurs artistic.
Fiind și vremea în favoarea noastră, am putut să mă bucur din plin de fiecare zi, care adesea se termina cu o chităreală bine meritată. 

IMG_0442

 

Am plecat câștigători

În camp scopul fiecărei patrule a fost să adune cât mai multe rune de culoarea echipei, iar munca noastră adunată cu talentul de negoț al șefului de patrulă Dr. STANA, ne-a ajutat să ieșim câștigători.  Pe lângă ateliere și momentul artistic, pot spune că am fost impresionat de atmosfera relaxantă care exista în camp. Nu erau diferențe între cercetași, și nici chiar între necercetași, toți având eșarfa de camp. O lume cu reguli, dar fără stres, greu de crezut.. iar în ultima seară, înainte de depunerea promisiunii, Oana a ținut un discurs despre cercetășie… ea a vorbit așa de bine și de adevărat, încât m-am emoționat până la lacrimi. Fiind încă la început în cercetășie, m-am bucurat foarte mult de tot ce am trăit aici. A fost o experiență minunată, iar toate amintirile vor fi mereu acolo, în eșarfa primită de la ei.”

WhatsApp Image 2017-09-10 at 20.07.59

David         


 

 

0

With.In Nature – Danemarca

|Plecat să găsesc natura exterioară, am găsit-o pe cea interioară|

Articol scris de Mihai Borșu

Totul a început cândva în luna iunie, cu mine stând lângă geam și gândindu-mă ce voi face în timpul verii. Staff la RoJAM – sună interesant, camp de centru local – și mai bine, dar parcă tot lipsește ceva, acel ceva care să mă facă să spun „Wow! Vara asta chiar a fost nemaipomenită”. Așa am găsit pe site-ul Departamentului Internațional al ONCR acest training course. Danemarca – țară frumoasă, erasmus+ – interesant, costurile de transport acoperite – nici nu se poate mai bine. Fără să stau prea mult pe gânduri am aplicat și am avut surpriza ca, alături de Ștefania Ciuraru de la CTR (Consiliul Tineretului din România) să fiu selectat a fi unul din cei 24 de participanți din 12 țări diferite (Câte 2 din fiecare țară).

Unde trebuie să merg? Insula Bornholm, Danemarca. Trebuie să recunosc că nu am mai auzit vreodată de acest loc, iar la o simplă căutare pe google pare o insulă oarecare fără nimic special, înafară de coasta stâncoasă și un castel. Totuși pare un loc în care natura încă are un cuvânt de spus, că doar despre asta este vorba în tot training-ul, despre natură.

 

Coastă stâncoasă pe insulă

Coastă stâncoasă pe insulă

Port turistic în Bornholm

Port turistic în Bornholm

Castelul de pe insulă

Castelul de pe insulă

ziduri ale castelului

ziduri ale castelului

Circul – Sufletul locului

 

Ajuns în Copenhaga seara târziu și obosit mă duc direct la hostel-ul la care mi-am rezervat un pat, însă nu înainte să îmi fac o primă super impresie despre acest oraș al bicicletelor. Ziua următoare mă duc direct la gară unde trebuie să iau trenul care urmează să ma ducă în portul din Ystad, Suedia. Pe tren am mai întâlnit participanți. Cum i-am recunoscut? Erau singurii din tren care aveau rucsac și izopren… mai simplu de atât nici că se poate :)) . În Ystad am luat feribotul care ne-a dus în superba insulă Bornholm.

Copenhaga la ceas de seară

Copenhaga la ceas de seară

Podul Øresund înainte de aterizare

Podul Øresund înainte de aterizare

Încercând să ne dumirim pe autobus unde trebuie să coborâm o fetiță de aproximativ 12-13 ani vine la noi și ne întreabă, într-o engleză perfectă, dacă suntem participanți în proiectul erasmus+ . Ea devine ghidul nostru până la locație, iar pe drum aflăm că tatăl ei, Mikkel, se va ocupa de logistică și de mâncare. Ce mică e lumea! sau insula în acest caz :))

Ajunși la locație aflăm că familia Pørksen, nu este chiar o familie obișnuită. Copiii (6 la număr) trebuie căutați prin copaci, adolescenții se joacă cu focul… la propriu, iar întreaga familie locuiește pe un teren de 10 hectare, pe care, printre altele găsești o casă în copac (în care am și dormit o noapte), un cort teepee de vreo 10 metri înalțime, o mulțime de echipamente de circ pe care copiii de abia așteaptă să le folosească în fața noastră… nimic neobișnuit. Împreună au pus bazele unui circ, care spre deosebire de alte circuri, nu pare deloc comercial, ba chiar este orientat spre copii și din câte am înțeles ei lucrează inclusiv cu copii de la școala din zonă. Cum ar fi să avem oră de circ la școala în România? 

Tot acum am avut placerea să cunosc trainerii care ne vor fi alături: Bob din Spania și Dominique din Belgia și persoana care a făcut totul posibil, Jonas din Danemarca, ajutat de prietena lui Karine.

Casa în copac

Casa în copac

Spectacol de circ în familie

Spectacol de circ în familie

Tumbe

Tumbe

Copil jucându-se cu focul... la propriu

Copil jucându-se cu focul… la propriu


Descoperindu-mă pe mine

După câteva vorbe și activități de cunoaștere începe prima sesiune din acest training course: River of Life – ce frumos sună nu-i așa? Timp de aproximativ o oră am desenat toată viața noastră în postura unui râu, pornind de la izvor, trecând prin toate curbele, cascadele, barajele sau obstacolele acestuia și bucurându-ne de priveliștea pe care acesta ne-o oferă din când în când. Este foarte interesant cum un astfel de exercițiu îți poate schimba perspectiva!

Care sunt pasiunile mele?

Acum că am aflat cine sunt eu, și cum am ajuns să fiu aici, acum, a sosit momentul să văd ce pasiuni mă reprezintă. La o primă gândire mi-am pus în minte răspunsul standard: Cercetășia, drumețiile, ciclismul și fotografia. Dar este asta tot? au întrebat trainerii, care în următorul exercițiu în care vorbeam în perechi m-au făcut să realizez că acestea sunt doar o mică parte.

Și ce alt mod mai bun de a-ți descoperii noi pasiuni decât o seară în care Gitte (soția lui Mikkel), împreună cu copiii, ne-au învățat câteva trucuri de circ? Am reușit într-un final să jonglez cu diabolo și da… asta tocmai ce a devenit o pasiune, alături de cântatul la chitară, pasiune și abilitate de mult uitată de mine.

Chităreală pe ponton

Chităreală pe ponton

Redescoperind pasiuni

Redescoperind pasiuni

De la natura exterioară la natura interioară

Când m-am înscris nu am stat foarte mult să analizez numele proiectului (With.In Nature) și nu m-am gândit la ce semnificații poate avea punctul din titlu. Am plecat astfel cu gândul să descopăr natura exterioară, dar am descoperit-o atât pe cea exterioară, cât și pe cea interioară și ambele sunt la fel de frumoase!

Curios fiind să îmbin cele două naturi, împreună cu alți 5 participanți am decis să ne petrecem noaptea lângă un lac, dormind sub cerul liber cu trosnetul lemnelor care ardeau la urechile noastre. Ca în povești nu-i așa?

Natura... cea exterioară

Natura… cea exterioară

Trust the process!

Paradise of sensors. Așa sună următoare sesiune pregătită de Bob și Dominique, trainerii noștrii. Dar oare ce-o fi acolo? Întrebam eu în momentul în care Bob ne-a spus că trebuie să trăim experiența pe rând. Îmi iau inima în dinți și mă ofer voluntar să fiu primul. Legat la ochi intru într-o încăpere în care, urmărind cu mâinile o sfoară ajung să îmi (re)descopăr simțurile ajungând din moment în moment la alt obstacol pe care trebuia să îl percep. Nu pot transpune în cuvinte senzațiile avute. Simțeam că, cu toate că nu vedeam nimic, încrederea în traineri sau pur și simplu celelalte simțuri mă ghidau înainte. De aici s-a născut și deviza acestui training: Trust the Process!

Take action!
O mulțime de idei ne-au venit în ultimele sesiuni, așa că iubiții noștri traineri au găsit o metodă prin care să ne ajute să le și luăm acasă ci să nu le lăsăm undeva pe insula Bornholm. Fiecare participant și-a creat un obiect handmade pe care îl asocia cu toate ideile și schimbările venite în timpul cursului. Eu am făcut un fel de pălărie care, cu antenele sale de lemn prindea toată energia pozitivă din zonă. A fost o adevărată aventură să ajung cu obiectul meu acasă, în special la aeroport unde privirile erau toate ațintite spre mine și unde persoana de la security a analizat timp de câteva secunde bune pălăria mea. Bănuiesc ca asta înseamnă că antenele funcționează 😀

Pălăria ajunsă în Timișoara pe malul Begăi

Pălăria ajunsă în Timișoara pe malul Begăi

Ce este de fapt Erasmus + ?

Am auzit de multe ori de Erasmus + dar nu am avut ocazia să înțeleg ce este defapt. Recunosc că nici acum nu știu mai multe decât că este un program prin care UE finanțează diferite acțiuni ale tinerilor, însă s-a creat dorința de a învăța mai mult și chiar de a aplica un astfel de proiect pe viitor. Asta este cel mai frumos aspect al erasmus-ului, dintr-un proiect se nasc încă câteva. La fel s-a întâmplat și cu With.In Nature care a fost creat după ce trainerii s-au întâlnit acum 1 an jumate la alt proiect Erasmus +.

A sosit și momentul plecării când, împreună cu alți 15 participanți, așteptam pe la 5 dimineața autobusul care să ne ducă în port să părăsim natura găsită aici(cea exterioară!). Reamintindu-mi constant deviza „trust the process” pornim spre casele noastre cu o super experiență pe insula Bornholm!

Sala de circ în care se țineau unele sesiuni

Sala de circ în care se țineau unele sesiuni

machetă cu orașul Viena la Miniversum în Budapesta (în drum spre casă)

machetă cu orașul Viena la Miniversum în Budapesta (în drum spre casă)

 

 

Webp.net-resizeimage

Licos a schimbat perspectiva la RoJAM 2.0 17

20616942_1667879099891162_151094731262729959_o

 

Seniori și lideri din Centrul Local Licos Timișoara au participat la a 6-a Jamboree Națională a Cercetașilor României care a avut loc la Cristian, Brașov, în perioada 4-15 august. Am vorbit cu câțiva dintre cercetașii prezenți care doresc să îți împărtășească amintirile cu voi.

„Rojam a însemnat pentru mine un eveniment pe care nu voiam să îl ratez. A fost prima jamboree la care am participat. Aici am văzut cum este să faci parte dintr-un camp de foarte mari dimensiuni. În cadrul RoJam am fost staff pe partea de programe şi m-am ocupat de aria GDV ( Global Development Village). Am făcut parte dintr-o echipă frumoasă, multiculturală unde a predominat munca şi voia bună. Fiecare zi a fost plină de provocări şi de multe ori a trebuit să ne adaptăm situaţiei şi să venim cu idei noi. Am avut nevoie de multă răbdare şi a existat şi oboseală. Dar înainte de toate Rojam a însemnat multe zâmbete, energie, creativitate, suspans. Am învățat şi eu ca şi ceilalți cercetaşi ce înseamnă dezvoltarea durabilă şi cum o putem implementa. Cea mai importantă mi se pare puterea exemplului iar noi făcând mici schimbări în viața noastră de zi cu zi putem contribui la nişte transformări majore în comunitatea noastră şi chiar în lume. Prin educație putem să trezim atenția asupra anumitor probleme iar această jamboree îți aminteşte cât de răspânsită este familia cercetaşilor şi câte lucruri minunate putem face împreună.” – Adela Murărescu, senior

20627050_1767739099911655_7020365333684137314_o

„M-am înscris la RoJAM în echipa Internațonal tocmai pentru a lua contact direct cu culturi diferite de cea românească și nu am fost dezamăgită. Nu a fost ușor să trecem peste diferențele culturale, dar a fost o aventură foarte frumoasă din care am avut numai de învățat. Deși nu mă așteptam la acest lucru, RoJAM m-a ajutat să mă cunosc mai bine pe mine – cu abilitățile și limitările mele cu tot – și pentru aceasta sunt foarte recunoscătoare. Și sunt recunoscătoare în parte fiecărei persoane care a ajutat la realizarea acestei mari aventuri numită RoJAM. Ne revedem peste 4 ani!” – Aida Opîrlesc, senior

„Pozele fac cat milioane de cuvinte” – Mihai Borșu, lider

 

„RoJAM – prima jamboree la care am participat și la care încă îmi zboară gândul. În cadrul acesteia am făcut parte din echipa de organizare facilitând atelierul de Arhitectura, unul dintre cele 9 ateliere de la aria Cuptorul Viitorului. Pot să spun că motto-ul acestei ediții se aplică și la mine, adică mi-am schimbat perspectiva. Având ocazia să lucrez cu copii de diferite vârste am dobândit o privire de ansamblu mai diversificată în ceea ce privește modul în care gândesc și actionează aceștia, cum percep și cum abordează diferite subiecte. De la unii dintre ei am și învățat și am avut ocazia să cunosc tineri talentați și pasionați de această arie.
Dacă pe timpul zilei am intrat în rolul de facilitator, pe timpul serii am căutat să particip la diverse activități și să descopăr ce mai poate oferi această jamboree: de la călătorii spre sine în cortul spiritual la ore de odihnă în zona de hamace.
Ce mi-a rămas cel mai profund întipărit în suflet sunt serile de chităreală cu luna plină în jurul focului alături de suflete dragi. ” – Andreea Gavrilescu, senior

„O fo’ fain la Rojam. Mai mergem.” – Vlad Sîngeorzan, senior

20615932_1492258400834478_2822228466697179412_o

Bonus - poză cu Mielu’

Pioneering Camp – Centrul cercetășesc Nocrich

Ce poate fi mai frumos decât să te trezești dimineața, să te distrezi alături de patrula ta toată ziua, iar la final să realizezi că ai făcut lucruri de care nu credeai vreodată că ești capabil? Iulia, explorator în Licos, a participat la camp-ul de construcții organizat de Centrul Cercetășesc Nocrich și împărtășește experiența ei:

Pentru mine, campul de construcții de la centrul cercetășesc Nocrich a însemnat oameni frumoși, momente de neuitat petrecute cu ei, foarte multe lucruri noi învățate și la fel de multă distracție. Deși am fost singura din centrul meu local care s-a înscris în camp, m-am simțit bine primită de către ceilalți și nu se poate spune că am dus lipsă de companie, chiar dacă majoritatea făceau parte din grupuri mai mari. Cu toții au fost extrem de deschiși și de prietenoși încă din prima zi și chiar am descoperit- deși nu mi-ar fi trecut prin minte -că am cunoștințe comune cu mulți dintre ceilalți cercetași.

Am fost împărțiți pe patrule, iar fiecare patrulă primea îndrumare de la câte un voluntar internațional. Al nostru a fost Carl, din Germania, cu care ne-am înțeles grozav și care ne-a învățat tot ce era de știut despre construirea unui loc de luat masa, unei vetre, unui leagăn (pe care ne-am dat ulterior și pot să spun că a fost incredibil de distractiv) și unui loc de depozitare pentru lemnele de foc.

 

11111

 

Ulterior a trebuit să ne folosim de cunoștințele dobândite pentru a construi un scaun folosindu-ne doar de bușteni mai mari de 3m și sfoară, o chiuvetă și un turn cu înălțimea mai mare de 2m. Deși toate cele trei sarcini pot suna complicat, completarea lor a fost mai mult decât distractivă, începând cu partea de proiectare și gestionare a materialelor și terminând cu asamblarea și retușurile finale. Mi-a plăcut enorm să lucrez cu patrula mea, fie că a fost vorba de construcții sau de sarcinile zilnice. Până la sfârșitul campului deveniserăm deja o mică familie în care capul era Carl.

 

22222

 

Patrula mea pozând cu scaunul construit pentru prima probă (ulterior scaunul a primit cele mai multe puncte și a câștigat admirația voluntarilor :)) )

 

"Testând" turnul construit pentru cea de-a treia probă

“Testând” turnul construit pentru cea de-a treia probă

 

“Testând” turnul construit pentru cea de-a treia probă

Astfel, la sfârșitul campului nu am rămas numai cu cunoștințele dobândite pe parcurs, dar îndeosebi cu prieteni din toate colțurile țării (dar și peste graniță) și cu amintiri foarte, foarte frumoase ce vor rămâne multă vreme de acum înainte.

 

Bonus - poză cu Mielu’

Bonus – poză cu Mielu’

Festivalul Luminii din Timişoara

Cercetaşii şi voluntarii din Timişoara alături de prietenii cercetaşi din Arad şi Severin s-au implicat în pregătirea unui festival de poveste, Festivalul Luminii care se află la ediția a VIII-a.
Anul acesta Festivalul Luminii a adus timişorenilor diverse ateliere şi activităţi precum : pictură, origami, atelier de orientare, atelier de realizat coşuri din nuiele, atelier de prim ajutor,atelier handmade şi multe altele.

4

7

18423850_1312998818779612_6669138706001775284_n

18422913_1312999878779506_2006898471318529196_o

Participanţii au avut ocazia să înveţe diverse lucruri utile cum ar fi tehnici de prim ajutor sau noduri, dar şi să se distreze folosindu-și imaginația la atelierele de creație. Cei care și-au dorit să între într-o lume a jocului și a poveștilor au fost invitați la jocurile cercetăşeşti și la standul de schimb de cărți.

După lăsarea întunericului, iluminatul public a fost oprit, iar Piaţa Unirii a fost luminată de peste 4.000 de gulguţe. Timișorenii au putut să facă poze, dar și să își aprindă proprile gulguțe și să le ia acasă ca amintire.

18447615_1414266728633646_5907952251472576839_n

18486388_1414268855300100_4744022879485209024_n

Atmosfera de la Festivalului Luminii a fost destinsă de câteva trupe locale care au susţinut un concert. Tinerele talente ne-au reamintit de bucuriile mărunte, precum muzica.
13

Trupa de jonglerii Deep6 Project (Pyraessence) ne-a încântat privirile cu un spectacol de jonglerii cu foc, ce a lăsat lumea cu sufletul la gură. Acest frumos spectacol a încheiat seara și le-a reamintit tuturor de frumusețea lucrurilor simple.

IM5A5628

IM5A5897

Acestea fiind spuse le mulţumim tuturor participanţilor și partenerilor şi vă aşteptăm la ediţia de anul viitor.

Cercetasii_Romaniei-Festivalul_Luminii_Timisoara_2017-01

Redescoperă fericirea lucrurilor mărunte la Festivalul Luminii

Cercetaşii din Timişoara pregătesc un festival deosebit în oraşul nostru. Festivalul Luminii este un eveniment național sincron, organizat anual de către membrii Organizației Naționale “Cercetașii României” și tinerii voluntari locali. În anul 2017, festivalul ajunge la cea de-a VIII-a ediție în Timișoara și a pregătit o serie de activităţi şi ateliere care să îi îndemne pe timişoreni să redevină copii şi să descopere lucrurile care îi fac mai fericiţi. Anul acesta se va desfășura pe data de 13 mai, în Piața Unirii, începând cu ora 16:00.

Evenimentul îşi doreşte să creeze un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a-și aminti că lucrurile mărunte din jurul lor le pot face clipa, ziua și viața mai bune. Cercetaşii au pregătit numeroase ateliere menite să sporească creativitatea şi imaginaţia copiilor şi tinerilor. O să regăsim pictură, origami, atelier de jonglerii, atelier de orientare, ateliere de realizat coşuri din nuiele şi atelier handmade prin care participanţii pot descoperi noi moduri de a folosi materialele reciclabile.

De asemenea organizatorii pregătesc şi o serie de activităţi prin care timişorenii pot redescoperii bucuria lucrurilor simple. Aceştia sunt invitaţi să trimită organizatorilor fotografii care vor fi expuse în Piaţa Unirii şi totodată pot aduce cărţi de acasă şi să facă schimb cu ceilalţi participanţi. Copiii pot participa atât la facepainting cât şi la diverse jocuri cercetăşeşti prin care vor intra într-o atmosferă interactivă şi amuzantă.

Odată cu lăsarea întunericului, se va stinge iluminatul public iar întreaga piaţă va fi îmbrăcată cu lumina a peste 5000 de gulguţe (cutiuţe din hârtie cu câte o lumânare înăuntru). Atmosfera va fi încălzită şi de vocile tinerelor talente, care vor susţine un concert. Şi cum s-ar putea încheia o astfel de seară altfel decât cu un spectacol de foc? Deep6 Project (Pyraessence) va creea o animaţie spectaculoasă ce constă în jonglerii cu foc ce va încheia  Festivalul Luminii. Evenimentul are ca scop apropierea comunității noastre și regăsirea de valori simple, de lucruri care deconectează de la agitația zilnică și ne aduc în față minunile mărunte dar pline semnificație ale prezentului.